Probabil că nici una dintre denumirile „casă națională”, „casă de cultură” sau „cămin cultural” nu mai corespund astăzi, în multe situații. Este, însă, îmbucurător că acestor clădiri li se dă atenție și sunt îngrijite, reabilitate sau reconstruite din temelii.
Dacă mai amintim și preocuparea comunităților religioase, în special a celei ortodoxe române, de a ridica biserici, în localități în care nu existau, începem să realizăm că lumea în care trăim s-a schimbat în materie de priorități de alt ordin decât cele care privesc infrastructura – drumuri și utilități. Dacă bați în lung și în lat județul Timiș vei găsi frumoase edificii cu denumirile de mai sus.
Există însă localități care nu mai au cămin cultural, fie pentru că a fost transformat în biserică, școală, grădiniță sau primărie, fie pentru că s-a năruit sau a fost retrocedat. În altele, însă, această clădire publică este și singura funcțională.
Sunt, de asemenea, locuri în care cinematograful a devenit cămin cultural. Iată, deci, o sumedenie de situații, fiecare cu specificul locului și cu gradul său de atenție din partea edililor.
În satele în care copiii urcă dimineața în autobuzul sau microbuzul școlar, așezământul cultural este pregătit în orice moment pentru alegeri, având în el amenajată secția de votare. Dacă ai nostalgii, să zicem după anii din urmă cu o jumătate de veac și mai bine, poți fii sigur că, rar și în puține locuri, căminul cultural își mai păstrează funcțiile de altădată, când biblioteca, de obicei găzuită aici era deschisă zilnic, ori publicul se înghesuia seară de seară la filme, la spectacole de tot felul, iar duminica la baluri.
Până și rugile nu mai sunt ce au fost odinioară și în multe locuri există doar pentru că le animă primăriile, în încercarea de a-i aduce pe oameni laolaltă, măcar o dată pe an.
Cum am spus, activitatea culturală și cea de petrecere a timpului liber nu trebuie excluse complet de sub acoperișul căminului, dar e bine să nu te aștepți la mai mult de câteva serbări școlare anual, acolo unde nu există săli festive la școli. În schimb, căminele culturale au devenit săli de evenimente publice, personale și familiale, ele fiind dotate cu bucătării complete și cu mobilierul necesar oricărei săli de petrecere, respectiv cu veselă, cu pahare, cu tot ce e necesar, pregătite pentru o nuntă, un botez, o onomastică sau pentru o pomană.
Pe lângă dotări după moda ultimelor trei decenii, aceste spații sunt la standard și din punctul de vedere al confortului: instalații de iluminat, de sonorizare, de încălzire și de climatizare moderne. Putem să spunem, fără să greșim, că timpurile au schimbat nevoile comunităților, iar dintre toate edificiile publice, cele ale căminelor culturale s-au adaptat cel mai bine la ele.
Asta nu înseamnă că la anumite asemenea stabilimente nu vom găsi cluburi de pensionari ori… Femina. Nici că activitățile tradiționale – cele artistice și culturale – nu mai există. În anumite cazuri, la căminul cultural au fost înviate formații artistice de dansuri și instrumentale.
Pe scena lor se mai susțin câteodată spectacole cu soliști locali. Nu înseamnă nici că, în unele localități, nu se organizează evenimente cu rezonanță, respectiv festivaluri folclorice sau de produse tradiționale, spectacole artistice sau întâlniri culturale.
Există, așadar, un specific, un mozaic de evenimente, și, până la urmă, o unitate în diversitate, iar funcțiile acestor așezăminte și-au lărgit sfera, pentru că și nevoile și interesul publicului s-au schimbat. Important însă este că aceste clădiri publice, chiar dacă lacătul stă mai mult pe ușa lor, decât o au deschisă, merg mai departe în pas cu timpul pe care îl trăim și pe care atât de mulți dintre noi și-l petrec, mai ales pe strada Facebook, decât ne dorim să fim împreună cu adevărat.
