Cămătar înșelat chiar de cei pe care i-a împrumutat! Suma este URIAŞĂ

În scopul de a obține împrumuturi rapide și de a ocoli condițiile anevoioase impuse de bănci, mulți dintre români apelează la diverse persoane fizice dispuse să le acorde finanțarea dorită, dar în schimbul unor dobânzi mult mai mari

Părțile încheie un contract la un notar, iar împrumutatul se obligă ca la un termen convenit de comun acord să restituie banii. În contract se mai stipulează că, în cazul în care nu va putea onora această obligație, bunurile cu care a garantat pentru suma primită (de regulă, case și mașini) vor intra în posesia de drept a ”finanțatorului”.

De multe ori s-a întâmplat ca oamenii care s-au aflat în astfel de situații să nu-și poată achita împrumutul cu dobânda aferentă, rămânând fără bunurile cu care au garantat.

Mai șmecheri decât… șmecherul

Câteodată, însă, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din… justiție. Un caz relativ recent, aflat pe rolul instanțelor timișene, a răsturnat mitul conform căruia dacă apelezi la cămătari riști să rămâi pe drumuri. De fapt, s-a întâmplat taman invers.

În urmă cu câțiva ani, doi soți din Lugoj au apelat la un bărbat dispus să le acorde un împrumut bănesc în valoare de 38.000 de euro, pentru un an. Cei doi i-au fost prezentați împrumutatorului de către o cunoștință comună, care i-a dat acestuia asigurări că au o situație materială foarte bună, fiind cunoscuți în oraș ca oameni de afaceri prosperi, cu multe proprietăți.

Părţile s-au prezentat la un notar și au încheiat contractul de împrumut, garanția oferită fiind un apartamentul din Lugoj. În aceeași zi, însă, fără știrea ”cămătarului” cei doi soți au încheiat un alt contract, prin care i-au vândut fiicei lor toate bunurile pe care le aveau: apartamentul garantat, o casă în Lugoj, o mașină și trei tiruri.

La data scadenţei împrumutului, bărbatul nu doar că nu și-a primit banii, dar a constatat că cei doi soți nu mai deţineau în proprietate nici un bun care ar fi putut acoperi valoarea respectivă.

Judecătoria i-a dat dreptate împrumutatorului

Păgubitul s-a gândit atunci să apeleze la justiție. I-a dat în judecată pe cei doi soți acuzându-i de înșelăciune. Sentința dată de instanța locală i-a obligat pe inculpați să-i restituie părții civile cei 38.000 de euro.

Audiat în cauză, soțul a recunoscut existenţa împrumutului de 38.000 de euro, însă a pretins că acesta a fost restituit înainte de termenul scadent, dar că reclamantul nu le-a dat nici un înscris care să ateste acest fapt.

Pe de altă parte, însă, cel care a intermediat împrumutul, audiat ca martor în proces, a declarat că, la termenul scandent, întâlnindu-se cu unul dintre soți, a aflat de la acesta că nu are posibilitatea de a restitui banii. În concluzie, instanța a reținut că acest contract este lovit de nulitate absolută datorită cauzei ilicite ce a stat la baza încheierii actului, scopul urmărit fiind fraudarea intereselor reclamantului.

Pe lângă obligația de a restitui suma împrumutată, s-a dispus și rectificarea cărţilor funciare în care au fost înscrise cele două imobile transmise de pârât şi de soţia sa către fiica lor, în sensul revenirii la situaţia anterioară încheierii contractului amintit.

Nici una dintre părți nu a fost însă mulțumită de sentință, aceasta fiind atacată, de ambele, la Curtea de Apel Timișoara. Aici, soții au criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate motivând că nu au comis infracţiunea de înşelăciune deoarece au restituit integral suma împrumutată şi, chiar dacă nu ar fi aşa, în speţă este vorba de o neexecutare a contractului civil.

Din anumite considerente, cel care i-a împrumutat a renunțat să-și mai motiveze recursul. Examinând cauza, completul de judecată al Curții de Apel Timișoara a constatat că recursul părții civile este nefondat.

”Analizând întregul material probator administrat în cauză constată că instanţa de fond a apreciat în mod nefondat că inculpatul a indus în eroare partea civilă cu ocazia executării contractului de împrumut. (…) Pentru a fi în prezenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii se cere condiţia ca inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, să fie în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul respectiv. Această condiţie nu este îndeplinită în speţă întrucât, la data încheierii contractului, partea civilă putea să întrevadă posibilitatea înstrăinării de către inculpat a imobilului. De asemenea, chiar dacă prin actul semnat de părţi se stipulează că suma acordată cu titlu de împrumut este garantată cu un imobil nu se poate afirma că partea civilă a fost în eroare întrucât el avea interes şi posibilitatea legală de a institui o ipotecă asupra imobilului respectiv ceea ce ar fi făcut imposibilă înstrăinarea imobilului. Curtea apreciază că faţă de circumstanţele în care a fost încheiat contractul de împrumut, neînţelegerile dintre părţi cu privire la neexecutarea acestuia se poate face doar pe calea unei acţiuni civile”, se arată în decizia Curții.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Cămătar înșelat chiar de cei pe care i-a împrumutat! Suma este URIAŞĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare