Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în Stat, va fi JUDECAT pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului!

tariceanu

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în Stat, va fi judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului, a decis, vineri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei. Acum, urmează să se stabilească și primul termen al judecării pe fond.

Călin Popescu Tăriceanu a contestat decizia primei instanţe, care a dispus începerea judecăţii în acest dosar, iar vineri, magistraţii instanței supreme au decis că al doilea om în stat poate fi judecat pe fond.

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au decis, în luna noiembrie a anului trecut, începerea judecării pe fond în dosar, după ce au respins toate cererile și excepțiile formulate de Călin Popescu-Tăriceanu, fiind constatată legalitatea rechizitoriului întocmit de DNA.

Procurorii DNA îl acuză că a minţit atunci când a fost audiat în dosarul retrocedării Pădurii Snagov şi a Fermei Băneasa. Prejudiciul este estimat la 135.874.800 euro.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

În același dosar, Dorin Marian, fost consilier prezidențial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu și fost șef al Cancelariei premierului Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.

Tăriceanu a susținut în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare și nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic și Remus Truică, cu întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

Sursa: realitatea.net


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *