Am scăpat de două-trei ori singur la shopping și nu mi-a displăcut. Îmi ia cinci minute să umplu căruciorul în hypermarket. Îmi lua, mai precis. Cică nimic din ce cumpăr nu-i bun. Nu mă mai lasă solo iubita mea soţie și consum acum vreo două ceasuri, doar ca manipulant de cărucior. Nu mă amestec în achiziții, cu rare excepții, berea fiind aia stabilă.
Bun, încarc și depun la loc pe raft două-trei sortimente de iaurturi, brânzeturi, creme, paste și ce mai vreți voi, asist la analize organoleptice minuțioase și la lecturi interminabile de etichete, dar la casă ne prezentăm cu perfecțiunea întruchipată.
Ceva e complet greșit! Mi-am dat seama la ultima partidă de cumpărături. Parcă mă uitam într-o oglindă privind fețele placide ale celorlalți bărbați. Chiar îmi scădea simțitor deprimarea numărând unul, doi, trei, șapte, zece triști ca mine, dar m-am oprit din observație când l-am zărit pe unul căscând atât de năprasnic în timp ce perechea lui efectua cercetări în rafturi, că cel puțin 15 minute mi-au trosnit și mie fălcile și cine știe pe câți i-am mai contaminat la rândul meu.
Terminați cu prostiile, dragele mele! Bărbatul are în memoria lui atavică preistoria, când era stăpânul de necontestat al shoppingului. Când hypermarketul se prezenta sub formă de codru în care n-avea timp de căscat, căci trebuia să-și încordeze toate simțurile, inteligența și mușchii ca să trântească pe masă un cerb, mistreț, bursuc, broască țestoasă etc.
Pe vremea aia, merele pădurețe, bureții sau măcrișul pe care îl aduceau damele, dacă scăpau dintr-o tragică eroare singure la cumpărături, erau câh.
Fiți feminine, dară, în toate cele, dar bărbate la cumpărături. Măcar o dată pe an, vă rog!
