Abonează-te la Renaşterea bănăţeană!Ziar PDFZiar tipărit

Bănățeni de ”frunce”, dar mai puțin cunoscuți

De-a lungul timpului, Banatul a dat omenirii o serie de personalități de seamă, unele ajungând cunoscute în întreaga lume, despre altele însă vorbindu-se mai puțin. Cine nu a auzit de inventatorul Traian Vuia, născut lângă Făget, cel care a reușit primul zbor autopropulsat din lume, de Johnny Weissmuller, timișoreanul care s-a consacrat la Hollywood cu rolul principal din filmul Tarzan, de laureata Premiului Nobel pentru literatură, Herta Muller, originară din Nițchidorf, sau de Iolanda Balaș, campioana olimpică din Timișoara care, timp de un deceniu, a dominat proba de săritură 絜 lungime?

Cei doi eroi din Valea Almăjului

În Banat s-au născut și au trăit, însă, și alte personalități care s-au făcut remarcate prin faptele sau prin talentul lor, așezate la loc de cinste în istoria acestei regiuni, dar despre care s-a vorbit mai puțin.

De pildă, în secolul al XIX-lea, în Valea Almăjului, s-au născut și au trăit doi oameni care au militat fervent pentru drepturile românilor din Banat și din Transilvania, îngrădite, la acea vreme, de administrația maghiară.

eftimie-murguUnul dintre ei a fost Eftimie Murgu, unul dintre cei mai clarvăzători revoluționari democrați pașoptiști români. S-a născut în 1805, la Rudăria, localitatea care astăzi îi poartă numele. După efectuarea studiilor elementare, pleacă în Ungaria, pentru a urma filosofia și dreptul. Toate diplomele obținute în decursul timpului au fost obținute cu titlul de ”Eminence”.

Pe lângă română, vorbea fluent latina, maghiara, germana, greaca și slavona. Eftimie Murgu a fost un mare adversar al absolutismului habsburgic. În 1848, a fost ales președintele Marii Adunări Naționale de la Lugoj, unde, printre altele, a cerut recunoașterea românei ca limbă oficială în Ținutul Banatului și despre independența bisericii române din vestul țării. Un an mai tîrziu, în Dieta de la Debrețin, votează detronarea habsburgilor.

traian-dodaAprig susținător al drepturilor românilor, Eftimie Murgu a fost, în mai multe rânduri, condamnat la detenție, iar anii grei de pușcărie i-au grăbit trecerea la cele veșnice. A murit în 1870, la Budapesta, iar osemintele sale au fost aduse în țară șase decenii mai târziu, fiind reînhumate în cimitirul din Lugoj.

Două decenii mai târziu, la doar câțiva kilometri de locul de baștină al lui Eftimie Murgu, avea să vadă lumina zilei o altă personalitate care va rămâne în istoria românilor: Traian Doda.

S-a născut în anul 1822, în satul Prilipeți din județul Caraș-Severin, provenind dintr-o familie de grăniceri și țărani. După finalizarea studiilor în domeniul militar, în 1842 a fost numit locotenent în Regimentul de Graniță Bănățean Român nr. 13 și a condus, timp de trei ani, institutul de învățământ matematic în Caransebeș.

Câțiva ani mai târziu, când a fost trimis pe front, faptele sale eroice, dar și dibăcia de care a dat dovadă l-au recomandat pentru o serie de avansări importante în grad, fiind desemnat, în 1866, șef al Statului Major al Comandaturii Generale din Zagreb, iar în 1870, general de brigadă și comandant al Brigăzii nr. 12 în Cracovia.

Doi ani mai târziu, după pensionare, s-a stabilit la Caransebeș și s-a dedicat activității politice de emancipare a românilor bănățeni. A luptat mult pentru înființarea unei școli de meserii la Bozovici și a unui liceu cu predare în limba română în Caransebeș, dar, din cauza opoziției autorităților maghiare, n-a mai izbutit să finalizeze acest ultim proiect. De-abia în anul 1919, această școală a fost inaugurată și poartă astăzi, în onoarea sa, numele lui. Generalul, care vorbea fluent șase limbi, a fost ales și în Dieta de la Budapesta, aflându-se constant în fruntea luptei pentru drepturile românilor din Transilvania și Banat. A murit în 1895, la înmormântarea sa participând mii de români din toate părțile țării.

Un pianist talentat, în slujba… științei

George Devereaux este un nume care, la prima vedere, pare să nu aibă nici o legătură cu țara noastră. De altfel, pe fondatorul etnoanalizei și etnopsihiatriei, istoria universală îl prezintă drept franco-american.

george-devereauxPuțin știu însă că George Devereaux s-a născut la Lugoj, în 1908, și că numele său adevărat era Gyorgy Dobo. A fost hărăzit cu talent de pianist, pe care nu l-a putut fructifica, întrucât, în urma unui accident, a rămas cu sechele la mâna dreaptă.

Nu a renunțat însă să compună piese pentru pian și să scrie poezii. La 18 ani a decis să plece în lume, mai întâi în Bavaria, iar ulterior la Paris, pentru a studia fizica împreună cu Marie Curie. Apoi, a început să frecventeze cercurile cultural-artistice din Germania și Franța și a urmat mai multe cursuri de limbi orientale și de etnologie.

A obținut o bursă și a plecat în Statele Unite, unde și-a continuat studiile de antropologie. În cadrul cercetărilor pe care le-a întreprins la universitate, a fost trimis să studieze viața amerindienilor din tribul Mohave, din California, de care a rămas atașat până la moarte. După Primul Război Mondial (la care a participat ca locotenent al armatei americane) și-a continuat activitatea în domeniul psihanalizei, punând bazele etnopsihiatriei.

O feministă devotată cauzei

Emilia Lungu este prima învățătoare din Banat. S-a născut la Sânnicolau-Mare, în 1853, dar și-a petrecut o mare parte din viață la Recaș.

Tatăl său, cunsocutul publicist Traian Lungu, s-a ocupat îndeaproape de educație ei, astfel că, la cinci ani, Emilia știa deja să scrie și să citească. S-a căsătorit devreme, la 21 de ani, și tot devreme și-a pierdut atât soțul, cât și unicul fiu. La doar 18 ani, Emilia Lungu a fondat, la Timișoara, prima reuniune a femeilor din Banat, cu numele de „Reuniunea Damelor”, iar doi ani mai târziu a deschis prima școală de fete din Banat, la Izvin.

Timp de doi ani a predat la Izvin, timp în care a urmat şi cursurile Institutului Pedagogic din Arad, iar după patru ani a primit titlul de învăţătoare. S-a întors la Timişoara, unde a început o intensă activitate culturală şi publicistică cu diverse ziare şi reviste, folosind pseudonimul „Bănăţeanul Moş”, „Bănăţeanul Călător” sau „Bănăţeanul June”. În 1904, în ziarul lugojean Drapelul, publică un studiu despre femeia română, foarte apreciat de erudiții acelor vremuri. Se stinge în 1932, în casa ei de la Timișoara, nu înainte de a fi decorată cu ordinul „Steaua României” de către Regina Elisabeta.

Academicianul din Recaș

Tot de Recaș este legat și numele lui Mihailich Gyozo, cel care, rămas orfan la numai opt ani, avea să ajungă academician. Mihailich s-a născut într-o familie înstărită, tatăl său fiind notarul comunei, dar, după ce i s-au prăpădit părinții, copil fiind, a trebuit să-și decidă singur destinul.

mihailich-gyozoA fost sprijinit financiar de sora lui mai mare, Ida, pentru a putea să urmeze cursurile unei școli. A absolvit liceul din Kecskemet (Ungaria), pentru ca, mai apoi, să obțină o bursă de studiu la Universitatea Politehnică Regală din Budapesta.

După obținerea diplomei de inginer în construcții cu rezultate excelente, facultatea îl trimite, mai departe, la studii de specialitate în străinătate, pentru a aprofunda cunoștințele în construcția podurilor. La 43 de ani devine conducător de catedră în cadrul universității, unde rămâne până la vârsta de 80 de ani.

În tot acest răstimp, Mihailich Gyoso desfășoară o intensă activitate de cercetare, dar și didactică, astfel că, la scurt timp, devine membru al Academiei Ungare de Știință, iar în 1941 înființează Institutul pentru perfecționarea inginerilor. Podul Decebal din Timișoara, dar și alte asemenea construcții din fier peste Tisa s-au numărat printre realizările sale în calitate de inginer proiectant.

Primul fabulist

Nicolae Oțălea, născut la Denta, este primul fabulist român. Cărturarul bănățean s-a născut în secolul al XVIII-lea, dar despre viața sa se cunosc foarte puține lucruri. Culegerea sa – Alese fabule, a fost publicată la Viena, în 1784, și cuprinde texte importante pentru evoluția europeană a acestui gen literar.

A oprit lupta cu… taragotul

Primul taragotist al României este tot un bănățean. Luță Nicolae Ioviță s-a născut în 1883, la Dalci, o localitate din Caraș-Severin, într-o familie de muzicanți. La opt ani este tocmit slugă, deși lui îi plăcea să cânte cu fluierul la horele și petrecerile din zonă.

luta-iovitaLa 12 ani, îl aude un împătimit al muzicii populare care îl ia în slujba sa, la Caransebeș. La scurt timp, însă, i se face milă de el: îi dă bani, îi cumpără un clarinet și lasă să plece, spunându-i că e făcut pentru muzică.

A cântat, o vreme, prin cârciumile din oraș, până când a fost descoperit de vestitul muzicant Pera, care l-a luat în orchestra sa. Așa ajunge să fie solicitat, mai apoi, să cânte în diverse locuri din țară, împreună cu muzicieni cunoscuți. În timp ce își efectua stagiul militar la Seghedin și la Budapesta, Luță Ioviță învață să cânte din „torogoată”, un instrument abia proiectat de Schunda, în colaborare cu muzicologul Kaldy.

I-a plăcut sunetul și, de atunci, nu s-a mai dezlipit de ea. În Primul Război Mondial, aflat pe frontul italian, reușește să oprească lupta cântând la taragot „La Paloma” și câteva melodii românești. Se stinge din viață în 1954, la Timișoara.

Un artist neînțeles

viorel-cristeaCel mai mare artist al picturii naive din România, Viorel Cristea, a venit pe lume în localitatea timișeană Ghilad, în anul 1947. Când a început să picteze, ceilalți săteni nu i-au înțeles măiestria, luându-l adesea peste picior.

Nu i-au apreciat simplitatea câmpului cu flori, a țăranilor care trudesc pământul sau a unui colț de primăvară pe care Viorel Cristea, un tânăr cu o sănătate șubredă și fără prea multă școală, le-a redat atât de sincer pe pânzele prinse-n șevalet.

A trăit mai mult izolat, din cauza bolii de inimă de care suferea, și a dus cu el, până când s-a stins, la 46 de ani, răutățile oamenilor care i-au luat în derâdere talentul.

Cu unele excepții, desigur, atunci când creația sa a putut fi admirată în câteva expoziții internaționale. Astăzi, prea puține dintre lucrările pictorului mai sunt expuse publicului larg.

Câteva sute pot fi admirate în colecții private, iar alte câteva zeci, în colecții în străinătate.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “Bănățeni de ”frunce”, dar mai puțin cunoscuți

  1. Despre Damaschin Bojincă nimic?
    E bine că măcar la Casa Corpului Didacic din Iași oamenii nu l-au uitat și la intrare au un bust al lui.

  2. Scrieti prostii. Daca autoarea nu cunoaste personalitatile la care face referire, asta nu inseamna ca nici altii nu au auzit de ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare