Avem un consiliu local de mameluci

consilieri locali

Timișoara are un consiliu local format, în majoritate, din oameni fără personalitate. În mod normal, un asemenea for ar trebui să cuprindă crema orașului, oamenii cei mai reprezentativi ai urbei, care au reușit în domeniul lor de activitate și pot să îi ghideze și pe ceilalți spre a performa.

Nu este deloc așa, din păcate, iar lucrul acesta a fost extem de vizibil la ultima ședință de plen a Consiliul Local Timișoara. Concluziile ultimului plen sunt relevante pentru dezastrul în care a ajuns organismul care decide viitorul Timișoarei. Ce am constatat?

De frică, din incertitudine sau din joc dublu, aproape o jumătate dintre așa-zișii oameni politici ai Timișoarei au absentat de la una dintre cele mai importante reuniri ale consiliului local. Dintre cei prezenți, prea puțini au fost cei care au reușit măcar să mimeze o atitudine de reprezentanți ai timișorenilor.

Andrei Petrișor era dus cu gândul la afaceri cu medicamente și la trendul antibioticelor; ”Veteranii” Nistor Geană și Dorel Bogluț păreau să nu înțeleagă absolut nimic din ce se întâmplă și ce caută ei în consiliul ăsta; pesedistul Alfred Simonis era preocupat doar de imagine și de cum va fi reflectată poziția sa; Ramona Olteanu căuta o grupare în care să se poată refugia pentru a prinde un nou mandat, iar Traian Stoia zâmbea ironic, deși era limpede că era total depășit de ceea ce se discuta. Ne miră?

Nu, pentru că listele de consilieri nu s-au făcut după criterii de meritocracție, așa cum patetic susțin unii acum, ci doar pentru a recompensa diverse servicii făcute partidului: Andrei Petrișor a fost pus pe listă pentru că tatăl său a oferit un sediu pentru PSD; veteranii amintiți au rămas lângă Maria Grapini fără să poată aduce măcar un argument (unul și-a pus casa la dispoziție ca sediu de partid); Simonis trebuia răsplătit pentru că a lipit cele mai multe afișe pentru PSD, iar Ramona Olteanu a venit la pachet cu răposatul Gheorghe Ciobanu.

Nu sunt singurii intruși în CLT, doar că ei s-au evidențiat la ultimul plen. Avem, din nefericire, un for plin de… mameluci, de oameni fără păreri, fără convingeri și care nu își vor asuma niciodată o anumită poziție. Avantaj pentru Robu!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Avem un consiliu local de mameluci

  1. Felicitări pt articol! Este, din păcate, realitatea noastră. Avem noroc cu oameni ca dv, care înfăţişează adevărul, aşa urât cum e. Pt că aşa arată, iar efectul se vede privind în jur, la ceea ce a ajuns urbea noastră. Dintr-un oraş inteligent şi decent, un loc de chirvaiuri şi lupte de orgolii.
    Vă mulţumesc!

  2. Cine ii cunoaste pe acesti consilieri ? Sunt penibili de necunoscuti. Cand ati auzit voi de poziti publice transante ale acosto necunoscuti. Felicitari pt articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *