Decizia Curții de Arbitraj a PNL în cazul Ambruș
Curtea de Arbitraj a Partidului Național Liberal a notificat filiala PNL Timiș cu privire la soluționarea recursului depus de Raul Ambruș
Saturday, April 20
Curtea de Arbitraj a Partidului Național Liberal a notificat filiala PNL Timiș cu privire la soluționarea recursului depus de Raul Ambruș
Dominic Fritz, mesaj tranșant: ”Să plece avocatul, că banii ni i-a luat”
Arta, mai presus de lege? Viceprimarul Cosmin Tabără: ”Plăci de beton în zone verzi”
Ireal este ce se întâmplă într-o comună de la marginea Timișoarei, unde primarul își bate joc de aleșii locali și de întreaga comunitate. Majoritatea ședințelor consiliului
La Timișoara, s-au desfășurat evenimentele ARCE 2022, Al XI-lea Congres Național al Asociației Române pentru Chirurgie Endoscopică, Al XIII-lea Simpozion Național
Viceprimarul Tabără lansează o provocare pentru USR Timiș: ”Băieți, mai am un cumnat, la Constanța”. Viceprimarul Cosmin Tabără transmite un mesaj celor de la USR, în care condamnă modul pompieristic și neprofesionist în care s-au făcut numirile în consiliile de administrație ale societăților din subordinea consiliului local. Asta ar fi și cauza pentru…
Alin Nica îl dă în judecată pe deputatul AUR Ciprian Titi Stoica. ”E un terorism politic. Să vină cu dovezi în instanță”. Alin Nica, președintele PNL Timiș, este convins că a devenit ținta unei campanii menită să ducă la compromiterea sa.
Consiliul de Administrație al Societății de Transport Public Timișoara a adoptat, joi, 29 septembrie, cu unanimitate de voturi, decizia de numire în funcția de director general provizoriu a lui Constantin Cocheci
Directorul Liviu Cocean, demis de Consiliul de Administrație al S.C. Piețe S.A. Întrunit în ședință ordinară, joi, 29 septembrie, Consiliul de Administrație al S.C. Piețe S.A. a decis demiterea din funcție a directorului acestei societăți, Liviu Cocean, pentru grave abateri de management și…
Cătălina anonima. Avem numele persoanei care l-a reclamat la poliție pe directorul SC Piețe SA Timișoara. E mare scandal la SC Piețe SA Timișoara, după o lovitură bine orchestrată din interior.
Să fentăm controlul cu calculatorul!” Intervenție în forță a viceprimarului Timișoarei pentru a căuta eventuale acte compromițătoare. Au fost scene de șoc în Primăria Timișoara, puțin mai lipsind ca să se ajungă chiar la violențe fizice.
Cum împarte USR Timiș posturi cu dedicație. Un consilier local face dezvăluiri din interior. Avem o nouă confirmare a incorectitudinii și lipsei de transparență cu care conducerea USR Timiș împarte pozițiile publice, fără a respecta principiile pe care le-a blamat înainte…
Planul meschin al administrației Fritz de a-l compromite pe viceprimarul Tabără: ”Să-i dăm cu cumnatul în cap!”
Cătălin Pînzariu, consilier local PNL în comuna Săcălaz, susține că localitatea riscă să piardă proiecte pe fonduri europene datorită incompetenței și aroganței primarului și a echipei din jurul său.
Pe bicicletă, în țara vecină! Punct de frontieră deschis temporar în Timiș. Aproape 1.000 de persoane au tranzitat, la sfârșitul săptămânii trecute, punctul de trecere a frontierei deschis la capătul pistei de la Otelec înspre vecinii sârbi, pistă care are o lungime de 70 de kilometri.
Iluminat public modern într-un oraș din Timiș. Orașul Deta va avea un nou sistem de iluminat public, adecvat necesităților de confort și securitate.
Tehnologii mai eficiente pentru execuția drumurilor. Congres național la Timișoara. La Timișoara a avut loc cel de-al XVI-lea Congres Național de Drumuri și Poduri
A treia oară să fie cu noroc? Viceprimarul Cosmin Tabără: ”Refuz să mă uit cu invidie la Oradea, Cluj sau Craiova. Vreau să-i depășim, să fim mai buni
Sinecurile din STPT: Avocatul sindicatului agreat de Dominic Fritz, recompensat cu un loc în Consiliul de administrație. Cui îi e milă de Radu Țoancă
Consilierii din anturajul primarului Timișoarei au umplut conducerea STPT de politruci și l-au picat pe specialistul în transport care este în proces cu…Fritz
Chiriile cresc substanțial în centrele universitare. Preţurile în cele mai căutate zone din Timişoara. Pe fondul cererii crescute generate de revenirea studenților
Meşteri populari din toată ţara, la Târg în Timișoara. Intrarea este liberă Muzeul Satului Bănăţean, în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş, organizează în perioada 24-25 septembrie 2022 cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, manifestare care conservă tradiţiile meşteşugurilor artistice şi prilejuieşte reîntâlnirea cu cei mai reprezentativi meşteri populari din România din diferite zone […]
De două zile, becurile de pe câteva străzi din Timișoara funcționează non-stop. Fie noapte, fie zi, iluminatul public e pornit, cel puțin pe străzile
Sute de timișeni și cărășeni participă, în acest sfârșit de săptămână, la Zilele Dovleacului de la Kikinda, sărbătoare care se organizează în fiecare toamnă și care anul acesta a ajuns la cea de a 37-a ediție.
Ruga Timișoarei sau reîntoarcerea la tradiție. S-a revenit la rugă! Asta, după ce municipalitatea timișoreană organizase anul trecut un surogat de manifestare artistică, sub denumirea ”Banatica”, în care Ruga Timișoarei apărea doar ca un punct al evenimentului.
Tupeu de viceprimar: ”Nu există nici un dosar la DNA. Au ridicat o filmare și atât. Sunt doar opinii și supoziții”. Fritz i-ar fi cerut demisia lui Lațcău
O nouă conductă de gaze naturale în județul Timiș. Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a semnat autorizația de construire pentru conducta de gaze naturale SRM Timisoara I – SRM Timișoara III Aceasta vine la scurt timp după ce consiliul județean a declarat…
”Cine-a pus cârciuma-n drum/Ăla a fost om nebun”… Vrei să bei o bere la terasă la preț de magazin? Nu ai bani de cafea sau suc la un restaurant sau bar?
Cadrele didactice au ajuns la limita disperării, implicarea politicului în actul de educație afectând calitatea învățământului, dar și colaborarea interinstituțională.
Bănăţenii sunt invitaţi la Kikinda, la Zilele dovleacului. Distracţie, mâncăruri alese şi multă muzică bună