Au de executat… 126 de ani de închisoare!

Nouă oameni, toţi provenind dintr-o familie din vestul ţării, au de executat împreună nu mai puţin de… 126 de ani de închisoare.

Membrii Clanului Broască, din oraşul Bocşa, au fost condamnaţi pentru jafuri din locuinţele mai multor bătrâni din Austria, Germania şi Elveţia, dar şi la maltratarea victimelor, violuri şi crime.

În urmă cu un an, câţiva cetăţeni din Bocşa se plângeau că, de mai mulţi ani, sunt victime ale agresiunii şi furturilor ţiganilor din Clanul Broască, aceştia fiind oploşiţi în localitate, dar fiind originari din Craiova.

Cetăţenii au mai sesizat ziarului argument-cs.ro faptul că, în câteva rânduri, câţiva dintre aceştia au fost reţinuţi sub acuzaţii de furt, însă au fost eliberaţi ulterior. Aceasta le-a permis să-şi continue activităţile infracţionale în Bocşa, iar, mai apoi, să îşi extindă operaţiunile în mai multe ţări din Uniunea Europeană.

Acum, aflăm că este vorba despre nouă ţigani din Clanul Broască, iar justiţia austriacă a dat sentinţele pentru periculoşii infractori, pedepsele cu închisoarea însumând 126 de ani, scrie publicaţia Kronen Zeitung.

„Au venit cu şipci de lemn, cuţite şi topoare, au intrat în case şi au maltratat locuitorii: sunt membrii unei bande numite Broască. Violenţi, toţi din aceeaşi localitate din România. Pentru toţi cei 9 infractori s-au dat pedepse însumând 126 de ani de închisoare.

Fară vreun loc de muncă, fără niciun venit, săraci şi cu familii, acasă, de hrănit. Au ajuns să cutreiere şi să dea atacuri prin Germania, Austria şi Elveţia. Cu un an în urmă, în Niederöstereich (Austria), au intrat în case şi, prin surprindere, i-au atacat pe locatari cu şipci de lemn, cuţite şi topoare, i-au bătut, i-au călcat în picioare. Un bărbat de 72 de ani a rămas cu multiple fracturi ale feţei şi cu coaste rupte.

Alt caz: un bărbat de 71 ani a fost atacat în grădină, l-au târât în casă şi l-au desfigurat în bătaie. În Bayern-Germania, un bărbat nu a avut aşa <<noroc>>, a murit după ce a fost bătut cu o bară de fier şi cu o şipcă. Şi acum, pedepsele pentru aceşti infractori periculoşi sunt între 19 si 8,5 ani închisoare”, scrie publicaţia austriacă Kronen Zeitung.

Sursa: argument-cs.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 Răspunsuri “Au de executat… 126 de ani de închisoare!

  1. Si cu ce ne linisteste ca peste cativa ani vor iesi deja unii din ei din inchisoare si vor continua tot asa ? Sau mai crede cineva ca se vor calugari ? Hai sa fim seriosi, vor fi si mai rai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare