ALERTĂ METEO: Ger năprasnic până marţi, în mai multe zone ale ţării! Cum va fi vremea în Banat?

ger3

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o alertă meteo de vreme rea valabilă până marţi. În intervalul 9-14 februarie se va va înregistra un val de frig cu nopţi nopţi geroase în mai toată ţara.

„Vremea va deveni deosebit de rece în majoritatea regiunilor, dar mai ales în est şi sud, unde temperaturile maxime se vor menţine preponderent negative. Nopţile vor fi geroase, la începutul intervalului (în noaptea de joi spre vineri, 09/10 februarie) mai ales în Moldova şi în depresiunile intramontane, apoi, local şi în Muntenia, Oltenia, Transilvania şi izolat în celelalte regiuni. Temperaturile minime se vor situa, în general, între -17 şi -10 grade, mai scăzute sub -22 de grade, îndeosebi în depresiunile din estul Transilvaniei şi jumătatea de nord a Moldovei”, informează ANM.

„În cursul zilei de joi (9 februarie) vor mai fi ninsori slabe cantitativ în Moldova, Muntenia şi Oltenia, precum şi în zonele de munte, iar vântul va avea unele intensificări în regiunile sudice, spulberând trecător zăpada. Pe arii restrânse în sud-est vor mai fi depuneri de polei”, precizează meteorologii.

Vremea se va răci şi în Banat, pentru zona Timişoarei fiind prognozate temperaturi cuprinse între -5 grade noaptea şi +2 grade la orele după-amiezii.

Puţin mai frig va fi în anumite regiuni din judeţele Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.

În zonele montane din vestul ţării, cel mai frig va fi duminică dimineaţa, când se aşteaptă minime de -10 grade pe Semenic, -5 grade pe Muntele Mic, -10 grade la Râuşor şi -7 grade la Moneasa.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *