Aglomeraţie mare în intersecţiile din Timişoara

vasc intersectii

Este perioada în care, în Timişoara, vin din alte părţi ale ţării tot mai multe persoane. Nu este vorba despre turişti obişnuiţi, ci despre cei care s-au învăţat să facă un ban în plus prin cerşetorie ori vânzarea unor produse de sezon în intersecţii.

În aceste zile, în Timişoara a reapărut bărbatul care spune că provine din judeţul Cluj, cu doi sau trei copii după el.

Acesta străbate străzile centrale ale oraşului şi le cere timişorenilor bani. În intersecţii au apărut, de asemenea, copii cu vâsc de vânzare.

Aceştia sunt într-un permanent pericol, pentru că intră pe carosabil, printre autoturisme, în încercarea de a-şi vinde crenguţele.

Zilele trecute, doi copii au fost „îngrămădiţi” pe o porţiune mică de refugiu, în zona Hotelului Continental, după ce şoferii aflaţi la samafor au fost nevoiţi să facă loc unei ambulanţe care venea dinspre bulevardul Michelangelo.

În urmă cu ceva timp, o femeie, care poate fi încă văzută prin zona centrală a oraşului vânzând linguri de lemn, aproape că s-a certat cu o turistă care voia să-i cumpere toate lingurile. Femeia care apela la mila trecătorilor îi cerea doamnei să-i ia doar o lingură, pentru că ar mai sta în zonă…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *