Adevărul despre copacii din Piața Libertății

Piata Libertatii

S-a vorbit, cu o vreme în urmă, foarte mult despre copacii din Piața Libertății, iar părerile au rămas împărțite între a-i avea sau a nu-i avea plantați în zona respectivă. Spiritele s-au încins și s-a ajuns la acuzații destul de grave, iar în această atmosferă glasul experților nu s-a prea făcut auzit.

Conform documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, întocmită de SC Halcrow România SRL, o firmă contractată de Primăria Timișoara, care a întocmit în noiembrie 2014 un memoriu tehnic intitulat „Punerea în valoare a vestigiilor atheologice descoperite în perioada implementării proiectului de reabilitare a spațiilor publice din centrul istoric al municipiului Timișoara”, în Piața Libertății ar trebui să existe copaci, și nu puțini.

Cităm din descrierea lucrărilor propuse prin proiectul inițial: „Conceptul soluției propuse se dorește a fi o recuperare a calităților spațiale inițiale prin afirmarea caracterului baroc al pieței, peste care se suprapun, într-o distribuție aleatorie, masa verde – exclusiv copaci plantați insularizat într-un paviment riguros desenat de undele concentrice emise de piesa dominantă a pieței – monumentul Sfintei Maria. Acest paviment leagă toate cele patru fronturi construite prin eliminarea trotuarelor”.

Descoperirile arheologice au schimbat, însă, planul inițial, astfel că s-a propus o nouă amenajare peisagistică, despre care studiul arată: „Prin proiectul tehnic aprobat inițial s-a stabilit pavarea generală a pieței, rezolvarea peisagistică constând în înlocuirea peluzelor verzi existente cu plantații de arbori, amplasați insularizat în pavaj. În acest sens, amenajarea propusă prevedea un număr total de 79 de arbori, din care 42 de arbori erau menținuți din cei existenți inițial și 37 erau propuși spre plantare. Descoperirea primelor vestigii, o dată cu începerea lucrărilor de decopertare, a determinat începerea etapei de cercetare arheologică preventivă. Pentru buna desfășurare a acestei activități a fost necesar ca un număr de 16 arbori din cei existenți, care fuseseră plantați peste vestigii, să fie îndepărtați. Totodată, din cauze neprevăzute, au mai fost îndepărtați 11 arbori, respectiv: șapte se aflau peste utilitățile care necesitau reabilitare, trei erau scorburoși/bolnavi, unul a căzut la furtuna din 15-16 martie 2014. La finalizarea cercetărilor arheologice preventive, datorită importanței deosebite a vestigiilor descoperite, prin avizul emis de Direcția pentru Cultură a județului Timiș, s-a solicitat restaurarea, conservarea, protejarea și punerea în valoare a vestigiilor concentrate în partea de est a pieței (băile turcești, hambarul, canalul austriac) și, punctual, amplasamentul fostului monument al Fidelității din centrul pieței, fântâna austriacă din partea de sud-est. Această solicitare înseamnă că cei 16 arbori tăiați împreună cu cei opt abori nou propuși nu mai pot fi plantați pe locurile prevăzute în proiect. Întrucât absența copacilor din zona ruinelor băilor turcești afectează coerența conceptului inițial, se propune relocarea acestora într-un număr optim, adecvat, pe un amplasament licer de restricții și care să nu afecteze percepția spațialității baroce a pieței, acum posibilă”.

Mai pe scurt, studiul propune amplasarea unui grup de 30 de copaci, riguros încolonați, simbolizând revoluționarii anticomuniști din 1989, în vecinătatea frontului de sud, axat pe fațada fostului sediu militar (comenduirea de garnizoană). Aceasta ar fi inclus și fântâna descoperită și propusă spre refacere în noul proiect, precum și o placă comemorativă la nivelul pavajului.

Alți 28 de arbori ar fi urmat să fie plantați pe partea dinspre Cercul Militar.

Articolul complet, în ziarul „Renaşterea bănăţeană” de vineri, 31 iulie!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

5 thoughts on “Adevărul despre copacii din Piața Libertății

  1. Ce legatura au dalele de BETON rosii si maronii, concentrice cu afirmarea caracterului baroc al pieței????
    Monumentul central arata acum ca o scobitoare intr-o bucata de cascaval.
    Si acum plantam 28 de copaci aliniati simbolizand revolutionarii din 89!
    Dar aceasta idee ce legatura are cu aspectul baroc al pietei???
    Mie mi se pare ca fiecare la primarie are saptamanal voie sa-si exprime o idee si o data pe luna se hotaraste realizarea celei mai nastrusnice…
    Aceasta piata este complet deteriorata si cu noile „nocturne” arata ca stadionul dan paltinisan. Banda de cros tot rosie si concentrica este.
    O RUSINE ce si-au permis edilii orasului si mai mare rusinea ca timisorenii le-au permis acest viol peisagistic!

  2. si copacii ce au baroc in ei ? cum trebuie sa arate un pavaj baroc ?
    desenul cu cercuri al pietei este ceva inedit, si poate fi frumos pentru unii, sau urat pentru altii
    eu consider ca pavajul este ok, poate fi o atractie in plus
    la fel consider ca s-a taiat aiurea si este nevoie sa se planteze inapoi arbori, probabil ca 30 sunt suficienti, totusi e piata publica, nu parc

  3. Si stalpii astia de iluminat din piata sunt groaznici. Chiar nu s-au gasit niste felinare in ton cu cladirile istorice din centrul istoric? Nu inteleg!

  4. Avem prea multi arhitecti facuti la apelul bocancilor si experti din primarie care nu au nici o competenta cu postul ocupat. Cateva zeci de copaci nu obturau fatada cladirilor coscovite in care proprietarii nu au timp sa bage banii castigati din chirii! Deschiderea spatiala invocata de Robu pentru festivalurile de 3 lei nu justifica lipsa unui petec de umbra si a oxigenarii suplimentare a unui spatiu urban plin de noxe! Cat despre lipsa unor fantini intr-un spatiu ultracentral aruncate in schimb in cartiere marginase doar meseriasii care au realizat proiectul pot oferii explicatii fara nici o valoare!

  5. Sunteti toti niste gica-contra fara importanta! Important este ca DOMNUL PRIMAR ROBU este foarte multumit! Ce impotanta este ca s-au consumat sume imense si ca rezultatul final (care este inca incert, finalul) este dezastruos?! Primarul este multumit si sfideaza pe oricare cetatean care este nemultumit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *