Accident urât lângă Timișoara: un copil și o femeie răniți, trafic blocat, coloană de mașini (GALERIE FOTO)

accident Becicherec

Un băiețel în vârstă de 4 ani și mama lui, de 30 de ani, au fost răniți grav într-un accident petrecut vineri spre seară, pe șoseaua Timișoara – Sânnicolau Mare, la intrarea în Becicherecu Mic.

Potrivit primelor cercetări, copilul se afla în autoturism împreună cu mama sa, pe un drum lăturalnic, iar șoferița a a vrut să pătrundă pe DN 6.

În acel moment, șoferul de 24 de ani al unui BMW, care venea dinspre Timișoara, a ajuns pe contrasens, după ce a lăsat urme de frânare pe mai mult de 50 de metri, iar cele două automobile s-au lovit violent.

Accident groaznic: Un MiG-27 a lovit o maşină și un bloc / VIDEO

Mașina condusă de femeie a ajuns în decor, iar BMW-ul a fost proiectat tot alături de șosea.

Copilul și femeia – căreia un tânăr ajuns degrabă i-a tăiat centura deoarece rămăsese încarcerată – au fost răniți grav, fiind transportați la spital de un echipaj SMURD sosit imediat la fața locului.

Ambele autoturisme au suferit avarii serioase.

Două echipaje de poliție au efectuat cercetări și măsurători la fața locului și au început o anchetă pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs accidentul.

Traficul pe DN 6 a fost blocat minute în șir, timp în care s-a format o coadă de peste un kilometru.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Accident urât lângă Timișoara: un copil și o femeie răniți, trafic blocat, coloană de mașini (GALERIE FOTO)

  1. A mai fost un accident grav acum 2 zile in care pasagerul a decedat. Accidentul s-a petrecut pe drumul ce leaga Becicherecu Mic direct cu Dudesti. In 2 zile , 2 accidente grave.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *