Abonamentele de transport pentru elevi, decontate integral

Cîmpeanu: Elevii care merg la școală în alte localități pot cere în avans suma forfetară lunară pentru transport. Care e valoarea

Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanţe de până la 50 de kilometri vor fi decontate integral, aceasta fiind una dintre măsurile de reducere a abandonului şcolar, în condiţiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri.

Decizia a fost luată ieri de Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă. La nivel naţional, în anul şcolar 2015-2016, peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic, iar în Timiş, 3.500.

Operatorii de transport vor avea obligaţia să emită abonamente pentru transportul elevilor, care vor fi decontate integral din bugetul autorităţilor publice locale pentru distanţe de până la 50 de kilometri.

Începând cu anul 2013, mecanismul de decontare a navetei elevilor a fost plafonat şi nu acoperea integral tariful decât pentru o mică parte dintre abonamentele emise de transportatori.

Distanţa medie la nivel naţional pe care trebuie să o parcurgă un elev care face naveta este de 18 kilometri, preţul mediu al unui abonament lunar pentru această distanţă fiind de circa 150 de lei.

Din această sumă, elevului i se decontau până în prezent doar 56 de lei, astfel că 100 de lei trebuiau acoperiţi lunar din bugetul familiei.

Un alt capitol inclus în ordonanţa de urgenţă are în vedere reglementarea tarifului maximal pe kilometru aferent abonamentului elevilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *