Țânțarii, luați la… țintă
Lucrările de dezinsecție în municipiul de pe Bega au început, în sfârșit, marţi, după ce primăria a încheiat un contract cu o firmă locală în acest scop…
Friday, April 19
Lucrările de dezinsecție în municipiul de pe Bega au început, în sfârșit, marţi, după ce primăria a încheiat un contract cu o firmă locală în acest scop…
La nivel naţional, votul pentru consiliile judeţene a fost câştigat de PSD cu 37,55% din voturi, urmat de PNL cu 31,97%, ALDE cu 6,31%…
Legea antifumat a fost modificată marţi de senatori, prin refefinirea spaţiului public închis – acesta fiind încadrat de pereţi de jur împrejur…
Claudiu Coman (PSD) a câştigat un nou mandat la Primăria Sânandrei, cu un scor zdrobitor. Din totalul celor 2.676 de voturi valabil exprimate…
În anul 2009, Daniel, un tânăr de 27 de ani, a fost arestat și, ulterior, trimis în judecată de procurorii DIICOT Timișoara pentru asociere în vederea…
Valer Dorneanu a fost ales, marţi, preşedinte interimar al Curţii Constituţionale a României.
Primarul Nicolae Robu ar trebui să iasă din lumea virtuală în care Timișoara merită titlul de capitală culturală europeană…
Asociația Școala mamei Junior îi invită pe bănăţeni, miercuri, 8 iunie, de la ora 12.30 până la 14.30, la Aqua Arena Timișoara, unde va avea loc un concurs…
În urmă cu mai mulți ani, Cătălin Titel, un timișorean în vârstă de 34 de ani, s-a angajat brancardier la Spitalul Municipal din Timișoara.
Pe site-ul petitieonline.net, dar si pe Facebook, circula un indemn la adunarea de semnaturi pentru desfiintarea Politiei Locale.
Sorin Grindeanu are cele mai mari şanse să devină noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Negocierile pentru formarea majorităţii necesare…
Mihai Timofte s-a despărţit de Politehnica Timişoara, el dorind să-şi continue activitatea handbalistică la Dunărea Călăraşi…
Cel mai bun rezultat al PNL din ultimii 26 de ani (potrivit copreşedinţilor partidului) nu se reflectă şi în configuraţia noilor consilii judeţene.
La sfârşitul săptămânii a avut loc Congresul național al barourilor din România, prilej cu care s-a discutat și despre recentele afirmații publice…
Luni seara, între orele 22 și 22,30. R.Z., un tânăr de 17 ani, elev, a fost accidentat foarte grav de un autoturism. Evenimentul s-a produs…
Nicolae Sorin Crîşciu, la al cărui mandat i-au pus punct alegerile locale de duminică, a îndeplinit funcția de viceprimar în comuna…
În Timişoara ar trebui să se impună noi reguli de circulaţie, care să-i pună în valoare mai bine pe unii participanţi la trafic, care consideră, uneori…